Merg la serviciu cu metroul. In fiecare dimineata. De luni pana vineri. Pana aici nimic palpitant. De fapt nici nu are ce sa fie palpitant la o calatorie cu metroul. Poate daca ai 4 ani si mergi pentru prima data, atunci da, ti se pare o aventura. Dar pentru noi ceilalti nu mai este demult ceva interesant. Vad in fiecare dimineata oamenii mergand la serviciu intr-o stare de parca si-ar fi lasat sufletul acasa. Toti sunt grabiti sa ocupe un loc, fiecare se chinuie sa isi asigure o particica cat mai buna inauntru si sa ajunga la timp la serviciu. Multi citesc ziare sau reviste, dar ceea ce ma frapeaza nu este inghesuiala deja clasica sau mitocania multora, ci faptul ca au ochii goi. Se uita la tine dar nu te vad. Poate asta e si motivul pentru care dam unii peste altii si nici "pardon" nu mai zicem. Pentru ca suntem cu gandul in cu totul alta parte, mergem mecanic, muncim mecanic. Cred ca stiti cu totii sloganul ala: Have a break, have a Kit Kat! Asa ar trebuie sa facem, sa luam o pauza, sa ne trezim din amorteala si din oboseala cronica in care am cazut destul de adanc, si sa TRAIM! Pentru ca de fapt noi nici nu mai stim ce e aia sa traiesti, ducem o viata automata, in care zi de zi repetam aceleasi rahaturi, care deja ne-au intrat in sange si nu ne mai permit sa gandim.
Nu stiu voi cum sunteti dar eu m-am saturat in fiecare zi sa ma duc ca un robot la munca si sa vad cum viata se scurge si cum o sa ajung la 40 de ani fara vise implinite si cu regretul ca nu am taiat mai devreme sfoara care ma lega de niste lucruri efemere.
Si veti zice voi bineinteles, ce putem face? Sa ne dam demisia? Sa ne razvratim?
Cred ca raspunsul il cunoaste de fapt fiecare, trebuie sa avem doar curajul sa il pronuntam cu voce tare.
Buna dimineata
Acum 11 ani
Postări
